De când nu mai mănânc gluten, hrișca este un aliment de bază în alimentația mea. Plină de carbohidrați complecși și proteine, se poate folosi sub diferite forme: fie ca făină pentru diverse prăjituri, fie fermentată în pâine, fie crudă, fie coaptă. Are un gust specific pe care sigur îl veți îndrăgi, dacă nu imediat, atunci în timp. Mie acum mi se pare delicioasă, chiar dacă la început nu am fost cel mai mare fan al ei!
Acest pilaf super simplu este prânzul meu atunci când nu am timp sau chef de ceva mai complicat. Este gata foarte repede și oferă sațietate ore întregi!
Ingrediente:
200g de hrișcă coaptă (cea maro, nu cea verde)
2 morcovi mici
1 rădăcină mică de pătrunjel
1 ceapă mică
sare, ulei de măsline
Lăsăm hrișca în apă câteva ore, minim 1. Ea se va înmuia, și chiar se va desface de tot dacă o lăsăm mai mult, nemaitrebuid să o fierbem chiar deloc! Dar să zicem că nu ne-am gândit din timp că vrem hrișcă și ne-am trezit cu 1h înainte. Așadar o punem în apă iar între timp pregătim legumele, le tăiem ca pentru supă, călim ceapa, punem restul peste ceapă, le călim puțin, apoi le acoperim cu puțină apă, lăsând să mai firbă câteva minute. Apoi stingem focul, lăsăm capacul pe tigaie și așteptăm să treacă ora până s-a înmuiat puțin hrișca. Turnăm hrișa tot cu apă, punem sare după gust, mai punem apă, acoperim tigaia cu capac si lasăm la fier la foc mic 15-20 min. Hrișca se va umfla și va trebui să tot verificăm și să completăm cu apă.
Gata, ideală pentru o zi de lucru de acasă sau de un weekend leneș!
A trecut ceva vreme de când am auzit întrebarea stupidă: ”dar tu de ce ridici greutăți?”, care se poate ascunde și sub alte forme: ”nu știi că femeile nu trebuie să ridice greutăți?”, ”de ce ai vrea să ai mușchi mari?”, ”de ce vrei să arăți ca un bărbat?”, ”nu ți-e frică să te umfli prea tare?” și așa mai departe, știți și voi la ce mă refer, cel mai probabil dacă ați pus mâna pe o gantera mai grea de 5kg ați auzit personal asta de la tot felul de invidizi sau individe care ”știu mai bine”.
Ultima oară am auzit-o de la medicul neurolog la care am mers la începutul anului din cauza durerilor mele de spate. Ca tot omu ce merge la sală și nu își petrece tot timpul admirându-și fundul în oglindă sau făcându-și selfie-uri în noul outfit perfect asortat (aici trebuie să recunosc că vanitatea mea cârștigă, pentru că am o mică obsesie cu shopping-ul de haine de sală :P), durerile lombare apar la un moment dat în viață. Chiar dacă execuți exercițiile, sau încerci să le execuți corect, chiar dacă ai o progresie bine gândită, un program bine pus la punct, spatele, bată-l norocul, va intra în grevă și va spune: până aici, am nevoie de o pauză. În cazul meu a fost probabil o combinație de supra-antrenament și experimentarea cu un nou stil de a respira în timpul exercițiilor mele preferate, kettlebell swings, pe care le-am executat de mii de ori, niciodată cu durere sau cu discomfort. Până când, într-o bună zi am văzut un filmuleț pe youtube (pe care nu îl voi împărți cu voi, intenționat) în care un expert în domeniu, explică modul în care trebuie să respiri în timpul unui swing, motivând totul foarte logic. Totul bine și frumos, problema era că acestă metodă contrazicea modul de respirație pe care îl aplicam eu cu succes de atâta timp.
Exact cum se specifică în acest filmuleț, metoda corectă este să inspirăm când bila coboară și să expirăm când bila ajuge sus. De ce este acest lucru atât de important? Pentru că pe porțiunea concentrică sau pozitivă a mișcării vrem să avem cât mai multă stabilitate în tot corpul, abdomentul încordat, fesierii încordați, umerii retractați, tot corpul se mișcă unitar, vrem să exercităm cât mai multă forță dar să ne păstrăm și spatele în siguranță. Iar pentru cine ține minte lecția de la îndreptări, niciodată să nu ridici bara de jos fără să ții aerul în tine (în abomen, nu în piept), fără să ai tot corpul încordat și stabil. La fel și la kettlebell swings, vrem să ne ținem respirația până ajungem sus, când vom expira scurt și puternic, luând-o de la capăt în următoarea repetare: inspirăm scurt în abdomen când bila coboară, ne ținem respirația, expirăm scurt când bila ajunge sus. Este simplu, nu e așa? Atât de simplu și atât de eficient.
Dar, ghinionul face să fi văzut acea demonstrație în care respirația era inversată, iar eu, din prostie, am zis: hai să încercăm. Zis și făcut. Am luat bila mea obișnuită pentru swing-ul cu o mână, am expirat când bila cobora, am inspirat când bila urca. Am simțit o energie fără precedent, eram în stare să consum mult mai mult oxigen decât până atunci, bila plutea parcă singură. După ce mi-am terminat setul 100 de swings, am remarcat în schimb o mică durere în zona lombară. Acea mică durere s-a transformat a doua zi, când am încercat să fac genoflexiuni, într-una insuportabilă. Și de atunci era genoflexiunilor, a îndreptărilor și a swingurilor a apus pentru mine, cel puțin pentru moment.
De ce v-am spus toată povestea asta? Da, ca să mă puteți certa și nu în ultimul rând să puteți învăța din greșeala mea.
Iar acum întorcându-ne de unde am pornit, drumul meu a dus la medicul neurolog, pentru că durerea mea de spate nu mai trecea de o lună. După o consultație de 30 de minute medicul a concluzionat că nu este cazul unei hernii de disc, sau leziunea nervului sciatic, ci pur și simplu pentru că eu, fiind femeie, nu ar trebui să ridic greutăți. Credeam că un medic este mai inteligent de atât. Următoarele 10 minute au decurs prin a-mi ține morală și a-mi recomanda să nu mai ridic greutăți pentru că sunt femeie, și ce vreau să obțin? Să arăt ca un bărbat? De ce îmi trebuie mie mușchi? Nu arată bine pe o femeie oricum. Mai bine m-aș apuca de înot. Sau de ciclism (aici avea dreptate, înotul sau ciclismul nu solicită deloc zona lombară, deci sunt perfecte pentu cei cu probleme sau cei care sunt supraponderali și nu vor să își solicite încheieturile). Dar eu NU vroiam să fac înot sau ciclism, eu vroiam să ridic greutăți.
Așadar am dat din cap politicos, am spus da, așa e (știam că nu avea rost să conving un medic de beneficiile antrenamentului cu greutăți pentru femei), iar pentru următoarea lună jumătate nu m-am mai atins de vreo greutate, în schimb exercițiile calistenice mi-au venit în salvare (nu degeaba am o certificare în domeniu, ca să mă laud puțin). Cine spune că ai nevoie de greutăți să fii puternic? Când ai la dispoziție zeci de exerciții unde îți folosești doar corpul, o bară pentru tracțiuni și benzi elastice. Plus o sesiune de întărirea musculaturii lombare efectuate în fiecare seară, timp de 10 minute, care mi-a salvat spatele în tot acest timp.
O lună jumate mai târziu, în sfârșit am pun mâna pe prima greutate (4kg, în ce hal am ajuns!) :o) Până a putea efectua îndreptări cu 1.5 din greutatea mea mai este cale lungă, dar măcar știu că într-un final voi ajunge din nou acolo.
Iar pentru că este duminică și am fost cuminți toată săptămâna muncind din greu (la sală și la serviciu), merităm și noi niște good carbs, iată o idee super rapidă pentru un prânz sau o cină.
Aveți nevoie de:
1 broccoli
1 conservă de năut
1/2 dintr-un borcan de roșii uscate + uleiul din borcan (borcanul meu e de 280g)
1/2 pachet de lipii mici (adică vreo 5 bucăți)
roșii
măsline
alte legume dacă doriți
Hummusul cu roșii uscate este probabil cel mai simplu și cel mai delicios ce se poate prepara în 5 minute. Golim conserva de năut, clătim năutul, punem năutul, jumătate dintr-un borcan de roșii uscate tot cu ulei și niște apă într-un robot de bucătărie, mixăm bine de tot, gata.
Broccoli-ul îl preparăm la aburi, 10 minute maxim, doar îl vrem verde viu și crocant, nu e așa?
Lipiile se taie fâșii, se așează într-o tavă cu hârtie de copt, se stropesc cu ulei de măsline, sare și oregano uscat, se dau la cuptor l80 de grade pentru 15 minute.
La final punem totul laolaltă și păpăm cu mare poftă.
Se călește puțin ardeiul kapia tăiat mărunt, apoi se adaugă în tigaie roșiile tocate, fasolea (scursă și spălată) și porumbul (scurs). Se condimentează după gust cu sare, piper, boia, chili și chimen măcinat. Se lasă puțin pe foc până când zeama de la roșii s-a evaporat.
Între timp pregătim tava de muffins în care așezăm felii de lipie. Se pun 2 traturi suprapuse în fiecare formă, peste care punem umplutura. Tava merge la cuptor pentru 20-25 de minute la 180 de grade, până când lipia este rumenă.
Când scoatem tava din cuptor, așezăm mini buritos pe un grătar la răcit. Le mâncăm calde, cu pătrunjel (sau coriandru dacă vă place), zeama de lime (opțional) și smântănă vegetală (opțional).
Probail cea mai simplă salată pe care o veți face vreodată (sper că acum toată lumea va fugi să se alimenteze cu cele 3 ingrediente principale din conținutul acestei mega gustase și sănătoase salate). Inventată de mama mea, habar nu am de unde i-a venit ideea, preparată prima dată cândva dupa mesele copioase de Crăciun, rezultatul a uimit întreaga familie care s-a încumetat să guste din ea (adică pe ea și pe mine căci cu masculii ăștia carnivori feroce nu ai nicio șansă).
Ingrediente pentru 2 porții:
2 mâini de frunze proaspete de spanac tăiate
1 avocado bine copt feliat
2-3 linguri de fungi de migdale, prăjiți
zeama de la 1/2 lămâie
ulei de măsline
sare
Amestecăm toate ingredientele. Gata!
Alături de această minunat de simplă și de bună salată, mama mea ne-a mai uimit cu salata de vinete cu ardei copt, chifle proaspete și calde, ridichi din grădină.
Dacă vă interesează salata de vinete cu ardei copt, ea este la fel simplă:
2 căni vinete coapte și tocate congelate, care se lasă la decongelat
Off, dragii și dragele mele nu am mai apucat să scriu nimic pe blog de atâta vreme, nicio poveste, nimic interesant, nicio pățanie amuzantă. Chiar dacă nu s-a mai întâmplat nimic extraordionar în viața mea în ultimele luni, am reușit totuși să îmi bifez câteva itemuri de pe lista mea de todos. Cum ar fi: am reușit (multe aplauze vă rog!) după multă muncă și chinuri incredibile să îmi obțin certificarea de StrongFirst Bodyweight Instructor (care spre disperarea mea expiră în 2 ani și imediat trebuie să o iau de la capăt cu pregătirile), devenind astfel un stimat membru al comunității StrongFirst, și prima din România (nici nu vă puteți imagina cât de mândră sunt de mine, încerc să port tricourile lor unde apuc ca un păun în pijamale de Crăciun), iată și pagina mea personală, puțin goală, pe site-ul lor (asta e dovada pentru necredincioși):
Apoi, doar o lună mai târziu am participat la seminarul ținut de Pavel Tsatsouline, fondatorul StrongFirst, omul de fier (nu cred că vreți să vă puneți cu el), tata kettlebell-urilor din vest (căci în Rusia este un sport național deja de secole), numit PlanStrong, unde, în 2 zile amețitoare, nopți albe petrecute cu ochii roșii de nesomn în baia de la hotel făcând calcule peste calcule, găleți și potopuri de informații în domeniul antrenamentului de forță, rezultate ale studiilor sovietice de-a lungul a zeci de ani de observații ale oamenilor de știință, formule care păreau mai mult chineză decât engleză, creier făcut praf și pulbere încercând să noteze și să asimileze cât mai mult, am plecat cu planuri de antrenament gata pentru a fi aplicate și testate pe propria mea piele sau pe pielea unor victime care vor bunăvoi a se încrede în capacitățile mele de antrenor. Dar să nu ne entuziasmăm prea repede, efectuarea unu plan de antrenament pe o lună necesită aproximativ 4 ore - asta luând în considerare un singur exercițiu.
După așa o vară tumultuoasă vă întrebați ce urmează? Începem pregătirile cu drag și zor pentru certificarea SFG, adică cea de kettlebells, my beautiful holy grail, pe care probabil o voi da la anu (fără și la mulți ani!).
Dar, poate ați observat că titlul acestei postări nu este: eu eu eu, hai să ne lăudăm! ci gomboți cu prune, versiunea 2.0. Dece 2.0? Pentru acum ceva timp a existat și versiunea 1.0, dar rețeta actuală este una mult îmbunătățită, veți fi surpriși cât de buni șiu pufoși ies fără a folosi deloc ouă!
Iată rețeta, pentru bomboți pentru toată familia (dacă aceasta numără vreo 10 indivizi înfometați)!
2kg de cartofi fierți în coajă, răciți și decojiți (cântărirea se face la final)
500g de făină albă de grâu
120g de griș
1/2 linguriță de sare
8-9 linguri de ulei vegetal (eu am folosit de floarea soarelui, dar se poate folosi oricare ce este în stare lichidă la temperatura camerei, nu aș recomanda de exemplu de cocos)
o nucșoară rasă
un plic de scorțișoară
prune mai micuțe și mai rotunde (din alea de se fură de pe stradă de la vecini - așa am procedat și noi)
400g de pesmet
zahăr după gust
După ce cartofii s-au răcit complet îi decojim frumos și îî zbrobim bine bine de tot. Apoi punem peste ei făina, grișul, sarea, uleiul și nucșoara, formând un aluat destul de lipicios. Este ok, nu vă speriați! Suntem pe drumul cel bun!
Pregătim prunele spălându-le, le lăsăm cu sâmburi. Apoi punem într-un castron lângă noi niște făină, presărăm o tavă mare cu făină și îi dăm bice: cu mâinile cu făină luăm câte puțin din lipiciosul aluat, putem pune scorțișoară dacă vrem și/sau puțin zahăr (eu aș recomanda să nu puneți nimic, eu am pus scorțișoară dar a fost destul de greu să formez apoi bilele), punem pruna la mijloc și formăm o bilă drăguță pe care o dăm prin făina din castronul pregătit și o așezăm cu drag pe tavă. Procedăm la fel și pentru restul, pâni ni se acrește de atâția gomboți. O să aveți mâini super lipicioase, le dați prin făină pentru a facilita formarea de găluște.
Îi lăsăm cam 30 de minute să se odihnească, între timp punem apă într-o oală mare la fiert cu puțină sare. Tot între timp punem pesmetul într-o tigaie cu puțin ulei la rumenit câteva minute, apoi stingem focul și adăugăm zahăr și scorțișoară după gust.
Când apa fierbe se pun câțiva gomboți cu grijă, fără a-i suprapune, eu am pus cam 10. Lăsăm să fiarbă cam 10 minute la foc mediu, fiți atenți când încep să plutească, mai umblați pe fundul oalei cu o spumieră sau cu o lingură de lemn pentru a-i dezlipi, din acel momentul în care plutesc îi mai lăsăm cam 5 minute. Când îi scoatem ei trebuie să fie moi, dar fermi, să nu se destrame. Îi punem într-o oală cu apă rece și cu puțină sare, iar când s-au răcit îi scoatem frumos și îi tăvălim prin pesmetul înmiresmat și îi așezăm la locul lor de odihnă, într-o cratiță, castron, farfurie, etc. Se repetă operațiunea pentru toată hoarda de gomboți. Ei se țin acoperiți, la rece. Dar au textura cea mai bună proaspeți, la temperatura camerei.
Poate cel mai simplu fel de mâncare pe care îl puteți face la cuptor, în afara folosirii lui pentru încălzit mâncare, dar cine face asta până la urmă (probabil acei fanatici anti-cuptor-cu-microunde, printre care probabil mă număr și eu)?
De ceva vreme tot doream să încerc năutul preparat astfel, dacă se poate numi preparat simplul fapt al aruncării sale cu nepăsare în cuptor. Fiind un adept înflăcărat al alegerii alimentelor pe baza conținutului lor nutritiv, năutul se numără printre ingredientele mele din top 10 (să nu uităm de hummus, hummusul divin, fără de care nu ar exista nici început, nici sfârșit pe această crudă lume - și în același timp răspunsul la eterna întrebarea ”ce ai alege să mănânci pentru tot restul vieții tale dacă ar fi să o petreci pe o insulă pustie, unde hummusul crește evident în copaci?”!).
Ingrediente pentru 2-3 porții:
3 conserve de năut scurse de apă
1/2 linguriță de sare (sau mai puțin, după gust de fapt)
2 lingurițe de chimen
1/2 linguriță de fungi de chili
2 linguri de ulei de măsline
Fulgii de chili și chimenul se dau prin râșnița de cafea. Se amestecă toate ingredientele. Năutul se pune într-o tavă cu hârtie de copt, la cuptor la 180 de grade, pentru vreo 45 de minute, până devine ușor crocant dar nu uscat. Ta da!
Și pentru că o rețetă și o seară calmă de duminică nu este niciodată completă fără de un strop din otrava depresiei. V-a trecut vreodată prin cap gândul că oricât de mult ați încerca, oricât ați da tot ce e mai bun de la voi, tot nu va fi de ajuns? Că sunteți sortiți urmării eterne a acestui drum fără nicio sparanță de reușită, ca un blestem afurisit de care nu mai puteți scăpa niciodată, pentru că, în primul rând, nu vreți să scapați de el? Nu este o condamnare la moarte, este și mai rău, o condamnare la mediocritate! Mereu umbra, mereu tentativa, mereu planurile, mereu calculele nesfârșite, mereu dorința, niciodată împlinirea.
Fără alte bla bla-uri, pentru că sunt într-o groapă de inspirație, iată rețeta:
Ingrediente pentru vreo 10 chiftele mărișoare:
3/4 cană de făină 550 sau 000 (eu am folosit 550, vroiam să aiba mai mult gluten. Uaaaa! Gluten! Inamicul nr 1! Mai nou este la modă să ai intoleranță la gluten, am observat :P)
6 linguri de mălai
3/4 cană de apă (eu am folosit zeama din conservele de porumb și am completat cu apă)
2 conserve de porumb
1/4 linguriță de bircarbonat de sodiu
1/4 linguriță de sare sau mai mult dacă este necesar (vă rog să nu fiți acel gen de bucătar care nu gustă nimic din ce gătește, ci un hulpav care abia așteaptă să lingă castronul de la prăjituri)
1/2 linguriță de fulgi de chili (sau mai puțin pentru că ies foarte iuți)
piper după gust (da, pentru că mereu se poate mai iute!)
o mână de frunze de busuioc tăiate (se pot înlocui cu pătrunjel dacă nu aveți la îndemână, dar recomand totuși să cumpărați deoarece nimic nu se compară cu gustul dumnezeiesc al busuiocului proaspăt!)
1 ceapă roșie medie tocată mărunt
3 căței mari de usturoi tocați mărunt
Am amestecat toate ingredientele în afară de porumb și busuioc, pe care le-am adăugat după vreo 10 minute, lăsând aluatul puțin să se ”odihenească” (se mai îngroașă puțin).
Am pregătit o tigaie cu puțin ulei de rapiță sau whatever, iar când acesta s-a încins, am adăugat câte o lingură din acest amestec, formând un fel de chiftea turtită. Se rumesc foarte repede, așadar am dat focul mai mic să nu se ardă, când sunt aurii, cam în 30 de secunde-1min, le-am întors pe cealaltă parte.
Am observat că au absorbit mult ulei, așadar le-am scos într-o tavă cu un servețel de bucătărie.
Se mănâncă preferabil calde :o) Eu mai mai că scoteam boabele desprinse de pe margini direct din tigaia încinsă, gustul de porumb prăjit este irezistibil (probabil ceva amintiri uitate din copilărie când în serile răcoroase de august bunica ne făcea porumb copt).
Salată extraordinar de simplă, sunt sigură că aveți deja toate ingredientele necesare, dacă nu, mama sau bunica sigur le are, iar rezultatul este unul neașteptat de bun, care place până și celor mai înrăiți carnivori (probabil nici nu își dau seama că este 100% vegană). Am mâncat pentru prima oară acestă salată nu cu mult timp în urmă, alături de celelalte preparate fabuloase gătite de mâinile iscusite ale mătușii mele de la Botoșani, singura persoană din lume pe care am văzut-o excelând la multitasking în bucătărie cu o viteză nemaipomenită, dar și cu rezultate pe măsură. Eu de obicei dacă mă risc să paralelizez 2 feluri (mininul pentru a se putea intitula cu mândrie multitasking) ajung să eșuez fabulos în ambele tentative, cu urmări din cele mai grave, cum ar fi mâini tăiate sau arse, farfurii sparte, mâncăruri ruinate, dezastru complet și munți de vase nespălate.
Așadar, fără alte ocolișuri prin desișurile poveștilor mele de bucătărit, vă ofer rețeta simplă a salatei de cartofi a mătușii mele Angela.
Avertisment, nu știu dacă rețetă este cuvântul potrivit, pentru că eu am făcut-o azi mai mult după ureche și după gust în ceea ce privește cantitățile folosite, așa că vă recomand să faceți și voi la fel. Poate vă place mai dulce (atunci folosiți mai mulți cartofi), mai arcă (atunci puneți mai multe murături), mai iute (atunci aruncați cu ceapă din belșug).
Ingrediente:
1kg de cartofi medii pentru salată (nu știu ce soi sunt, dar dacă scrie pe ei pentru salată, atunci e bine. Da, știu, cum o bucătăreasă oribilă că nu știu așa ceva!)
1/3 kg ceapă
1/3 kg castraveți murați
1/3 kg gogoșari murați
ulei de măsline
sare și piper după gust
Cartofii trebuie întâi și întâi fierți în coajă apoi lăsați la răcit. Se taie bucăți. Ceapa se taie julienne (adică fâșii), la fel și gogoșarii, iar castraveții felii subțiri. Amestecăm tot, punem sare, piper dacă vrem (eu nu am pus acum) și ulei de măsline cât dorim. Amestecăm bine de tot fără milă, aici intervine magia, acesta este secretul reușitei acestui preparat: cartofii trebuie să se sfarme un pic pentru ca ei (sau amidonul) împreună cu uleiul și cu zeama lăsată de murături să formeze un fel se sos care acoperă și înglobează toată salata (ca o maioneză). Dacă acest lucru nu se întâmplă, mai amestecați câteva secunde.
Rezultat bun, toată lumea mulțumită la masa de Crăciun (nu vă faceți griji, nu doar asta a fost pe meniu, mama mea s-a întrecut ca în fiecare an cu preparate pentru toți mofturoșii din casă, de la cei mai vicioși carnivori, la vegetarieni, la cei mai sălbatici vegani - asta pentru că era cât pe ce să mușc pe cineva de gât când am fost alungată din mediul meu natural, sufrageria, unde îmi făceam în liniște și pace pistol squaturile, pentru a face loc mesei festive de Ajun de Crăciun. Lecția învățată: Ateție, veganul mușcă! Nu deranjați niciodată un animal nedomesticit în timpul antenamentului! Și pentru mine: În ziua de Crăciun contează și alții, nu numai tu, așa că poți da skip antrenamentului.)
Iar pentru a încheia povestea într-un mod festiv și liniștitor, vă las cu cea mai tandră îmbrățișare surprinsă între Țițel și Loredana, pe ascuns evident, căci oficial sunt dușmani de moarte.
PS: Da, cred sunt ”a cat person”. Nu mă înțelegeți greșit, îmi plac la nebunie câinii, ca și toate animalele de altfel, dar trebuie să recunoașteți că e ceva la pisici ce vă scoate din minți, nu e așa? Nu poți trăi cu ele și nici fără ele. Nu au ele loialitatea, privirea inteligentă și prietenoasă a cățeilor, dar trebuie să le accepți așa cum sunt: frumoase, încrezătoare, libere, sălbatice, o clipă pufoșenii adorabile alintate de valuri de afecțiune iar în altă clipă mașinării de ucis fără milă gata să îți sfârtece beregata. Este definiția relației abuzive și dezechilibrate de care nu te mai saturi. Yes, you've got to love cats!
Într-o asemenea duminică frumoasă, cine și-ar fi dorit să gospodărească în bucătărie când putea să se plimbe prin soarele călduț de sfârșit de toamnă. După o mică excursie la grădina zoologică, năpădită de tinere familii cu mici copii, unde am petrecut majoritatea timpului privind căprițele drăgălașe, iar apoi într-o discuție aprinsă despre diferența dintre sunetele făcute de oi și de capre (baaaa vs meeee, toată lumea știe asta! până și copii, este chiar primul lucru învățat de la părinți), am ajuns acasă cu o plasă plină de verzituri din care mi-am făcut rapid (spun mi-am făcut, pentru că din nefericire, în această casă sunt singura care își mănâncă verziturile și ”ciudățeniile” vegane și sănătoase) o masă simplă, rapidă și gustoasă.
Ingrediente pentru 2 porții (sau una gigantică, ca pentru oameni mare înfometați):
1/2 dintr-o inflorescență de 500g de broccoli (nu spun 250g pentru că tulpina groasă nu se pune)
1 avocado mărișor, bine copt
1 legătură mică de pătrunjel
4 căței de usturoi (o da, pentru că ne plaaaace muuult usturoiul)
6 roșii uscate tăiate (cele din borcanul cu ulei)
sare după gust
fulgi de chili după gust
Toate ingredientele în afară de roșiile uscare le-am pus în robotul de bucătărie, apoi le-am adăugat și pe ele amestecând cu o lingură.
Dragi citiori, mă numesc Ami, sau Ana (it depends on the observer) și sunt dependentă de cartofii dulci. Am descoperit recent. Boala este foarte grea, medicii zic chiar incurabilă, zilele trec dureros fără a putea consuma substanța în cauză (cu toate că încerc din răsputeri să o ascund de ochii lumii, prin buzunare, poșete, cutii de ceai), nopțile în pură agonie, tinerețile sunt irosite pe abuzuri halucinante, lacrimi de plăcere, iar serile izolate în bucătăria singuratică alături de rețete tomnatice savuroase și calde. There it is, I said it, I am a junkie! I am utterly, head over heals in love! Cum ar spune W. H. Auden: He was my North, my South, my East and West, My working week and my Sunday rest.
Cum a început totul? Ne cunoaștem de multă vreme, în fiecare toamnă pentrecem mult timp înpreună, avem multe în comun (cum ar fi... suntem dulci și sănotoși, I would say...), multe amintiri ne leagă deja, cum ar fi micul dejun sau prânzul, dar niciodată nu m-aș fi gândit că această relație fugitivă poate însemna mai mult. De multe ori treceam pe lângă mormanul cu frumoșii aliniați cartofi dulci, le aruncam o privire înduioșată și treceam mai departe, alte dăți privirea era mai provocatoare și nu rezistam tentației de a apuca câțiva și a-i răpi, a-i tortura la aburi sau la cuptor în schimbul unor senzații ce greu se pot exprima în cuvinte. Dar toamna aceasta, relația noastră a luat altă întorsătură, când, în sfârșit, mi-am dat seama că locul nostru este mereu unul lângă altul, pe veșnicie! Gândurile mele mereu și mereu rătăceau spre acel loc călduț și familiar unde știam că îi voi găsi pe ei așteptându-mă, alinându-mi durerea și oferindu-mi de fiecare dată momente nesfârșite de beatitudine. Acolo era acasă.
Așadar, pentru a sărbători această uniune preafericită, destinată multor ani petrecuți împreună, până la adânci bătrâneți, am decis să îmi pun o provocare culinară: 10 rețete cu cartofi dulci. În acest episod vă voi prezenta un mic dejun și un prânz ce nu necesită decât foarte puține indrediente, doarece nu vrem să eclipsăm divinitatea dragului meu cartof dulce, nu e așa?
Bruschete cu cartofi dulci si unt de arahide
Ingrediente pentru o porție:
1 cartof dulce
4 felii de pâine de secară, prăjită
unt de arahide
Am preparat cartoful dulce (sau cartofii, dacă faceți unu, hai mai bine să faceți mai mulți, sunt mult prea delicioși) cu o zi înainte prin tăierea lui în bucăți, fierbere la aburi cam 30 de minute, apoi la cuptor cu ulei de măsline (cam 15 minute) pentru a se rumeni frumos pe toate părțile. You get the idea :o) It haz to be perfection!
Apoi am asamblat totul, peste pâinea prăjită am pus o pătură crocantă, ușor sărată de unt de arahide (preferabil home-made, altfel orice unt de arahide fără prostii din comerț, adică ce conține doar arahide + sare), iar în acest culcuș savuros, am așezat cu drag bucăți de cartof dulce copt.
Risotto de hrisca (sau hrișcotto) cu cartofi dulci
Ingrediente pentru o porție:
1/2 cană hrișcă uscată
1 cartof dulce
2 căni de supă de legume
ulei de măsline, sare
Am preparat cartoful dulce la fel ca înainte.
Hrișca am fiert-o în supa de legume până ce s-a îngroșat (ei, supa de legume nu am făcut-o acum, nu sunt chiar așa o gospodină desăvârșită, ci a apărut ca prin magie dintr-un cub de supă de legume, bio, evident. Se poate folosi și de la cutie - citiți eticheta să nu conțină și alte giumbușlucuri pe lângă legume), cam 15 minute, apoi am stins focul și am mai lăsat acoperit pentru 15 minute. La final am asamblat totul, am mai presărat niște ulei de măsline și gata. Perfection!
Nu ratați episodul următor când voi pregăti nimic altceva decât cel mai seducător și mai simplu desert posibil (cel puțin pentru sweet potato maniacs). So stay tuned!
Privesc bătăturile de aspre de pe palmele mele care teoretic nu văd altceva decât tastatura și kettlebell-urile, iar durerea și amorțeala mă pun să scormonesc din nou o scuză plauzibilă pentru sesiunea de masaj de astăzi (mi-e cam rușine de mâinile mele un-lady-like). Dacă unii dintre voi s-ar întreba: dar de ce? - Răspuns: Kettlebells; Dar de ce nu porți mănuși? Răspuns: Because lifting gloves are for pussies, cum ar spune Pavel. Explicația logică este că nu poți genera tensiune absolută dacă nu strângi tare palmele pe ”the iron”, și nu poți strânge tare palmele dacă nu simți ”the iron”. Easy peasy! Între timp îmi alin durerea cu tot felul de unguente și încerc din răsputeri să nu îmi ciugulesc pielițele tari și dureroase.
Weekend-ul a trecut fulgerător, petrecut (atât țin minte exact) cu clătitul ochilor la clasicul Charlton Heston în Ben-Hur, cel din 1959. Vă puteți imagina ce isterie a creat în rândul gospodinelor cuminți din anii 60 în momentul apariției în cinematografe, probabil și-au trimis toți soții la vâslit la galeră unde am putut observa din film cum personajul și-a obținut fizicul top-notch după 3 ani de trudă. Pe de altă parte, nu ar strica o asemenea clasă nici în sălile de sport mai moderne, cui îi trebuie aparat de rowing când poți să pui mâna pe the real deal :o), chains, pain, sweat and the beating of the drum, aici antrenorul va da ritmul la tobe și va biciui din când în când pe participanții care leșină, cederează fizic sau psihic în timpul clasei. Nu ați plăti pentru așa ceva? Eu sigur da!
În afară de fanteziile interzise cu Charlton and the beating of the drums, am reușit în sfârșit să îmi pun șorțul și să mă apropii și eu timid de cratiță pentru a încerca o rețetă clasică de falafel. Nu este prima oară când mi s-a făcut poftă de aceste mici și delicioase chiftele, încercând să le prepar acasă, dar mereu mi s-au destrămat la prăjit, iar eu am vărsat o lacrimă în uleiul încins și mi-am pus pofta în cui pentru altă dată. Dar nu a fost necesar altceva decât un mic scotocit de 2 minute pe net pentru a dezvălui marele secret, care este să începi de la rețeta originală unde năutul este crud. Give it a try! :o)
Falafel
Ingrediente pentru vreo 8-10 porții:
500g năut uscat
2 linguri de făină albă
1 linguriță e sare
1 căciulie de usturoi zdrobit
1 ceapă medie tocată mărunt
4 lingurițe de mix de chimen și coriandru (2 + 2)
1/2 - 1 linguriță de piper
ulei pentru prăjit
Se lasă năutul în apă peste noapte. A doua zi se stoarce de apă și se pune în roborul de bucătărie alături de restul ingredientelor, apoi tot amestecul acoperit la frigider pentru 1-2h.
Într-un final, se formează chiftele sferice, care se prăjesc în uleiul încins, până devin rumele pe toate părțile.
Pentru că era duminică după masa și se apropia ora plecării din paradisul înfrunzit al casei părinților mei, am pentrecut următoarele 2h în grădină la cules bogatele roade ale sfârșitului de vară: mere, pere în panere, struguri parfumați de la Moldova, alune de pădure și un pisoi dolofan.
Dacă nu știați, ieri a fost ziua Ghiorocului, festival important în sat, ce o dată pe an aduce cântăreți de vază pe tărâmurile vechi și înverzite ale acestui colț de țară. Mama mea nu a ratat această ocazie pentru a intra în spiritul acestei sărbători, iar noi, ca niște copiii cuminți, ne-am luat repede tălpățița pentru a evita drumul până în centru și statul în fum de mici și muzică populară.
M-am gândit mult până să caracterizez aceste chiftele drept "cărnoase", căutând alte adjective potrivite pentru a scoate în evidență suculența, decadența, gustul bogat dar simplu, sațietatea, dependența acestui preparat. Dacă aveți alte idei, let me know :) Dar trebuie să le încercați prima și prima oară, altfel ce rost ar mai avea? Așadar, suflecați-vă mânecile, și puneți-vă numaidecât pe treabă, pentru că merită din plin! Iar dacă suntem vegani sau adepții unui stil de viață sănătos, cel mai probabil deja aveți toate ingredientele necesare în dulap sau cămară.
Ingrediente pentru o tavă:
3 căni de fulgi de ovăz/secară
1 cană de semințe de floarea soarelui decojite crude
1 1/2 cană de nucă măcinată
1/2 cană de ulei de măsline
1 legătură mică de pătrunjel
1 legătură mică de mărar
5 căței mari de usturoi sau 1 căciulie medie întreagă
sare după gust
alte condimente dacă doriți
Se acoperă fulgii cu apă fierbinte (cam 2-3 degete peste) și se lasă până se răcesc puțin (pentru a putea fi manevrați cu mâinile fără să vă ardeți). Se storc de excesul de apă dacă este nevoie. Se adaugă restul ingredientelor și se lasă 15-20 min pentru ca fulgii să absoarbă toate aromele, apoi se formează chiftele sau se pune direct în tavă (eu am ales varianta a doua). Tava la cuptor la foc mediu, dacă ați format chiftele atunci lăsați-le 10 minute la cuptor, altfel 20-25 minute.
Lăsați chiftele să se răcească și să se întărească puțin înainte de a le mânca.
Așa s-ar putea rezuma seara trecută, petrecută în intimitatea holului de acasă, în plăcuta companie a celor două gantere încărcate la maxim, smulse fără milă din culcușul lor moale de după canapea. What more should a girl ask for, mai ales de 1 martie? După câteva vorbe de duh și de încurajare pentru my weak and skinny legs care mă implorau printre lacrimi disperate să le scutesc de această inutilă tortură, cele 35 de minute de supremă durere (ah, la douleur exquise - the exquisite pain of wanting something so unattainable!) au trecut cu chiu cu vai (ar trebui să mint dacă aș susțiune că au trecut ca în vis), timp în care întreaga casă s-a umplut de mirosul ademenitor al cartofilor dulci ce se făceau încet și gospodărește la aburi.
Workout complete, sweet potatoes complete, sincronizare perfectă, cartofii transferați pe o hârtie de copt într-o tavă mare la grill-ul cuptorului pentru încă 15 de minute, unde se vor rumeni frumos pe toate părțile (i-am mai răscolit din când în când pentru a obține acest efect special), iar eu m-am transferat pe salteaua de yoga pentru o scurtă sesiune de yoga stretching, cu gândul la delicatesa portocalie, dulce și aromată din cuptor.
Ingrediente:
3 cartofi dulci
Metodă: am curățat cartofii, i-am tăiat în bastonașe sau whatever, i-am pus la aburi pentru 30 de minute (încerți-i după 20, s-ar putea să fie deja moi). Apoi i-am pus pe o tavă la cuptor, la programul 1 de grill pentru încă 10-15 minute, întorcând-ui din când în când pentru a se rumeni uniform.
Hop ș-așa azi lucrez de acasă, lucru minunat pentru răceală, pijamalele cu urși polari sunt la ordinea zilei, dar mai rău pentru spatele lipit de canapea. Așa că la prânz I ditched the jolly polar bear jamies și m-am pus pe o oră de ashtanga yoga, sweaty, stretchy, wonderful, remediu minunat pentru respirația mea rău impactată și pentru spatele meu înțepenit. Who needs lunch when you have yoga?
Back to work.
Peste vreo 2 ore mi s-a făcut totuși foame, am apelat numaidecât la marea mea rezervă de avocado (pentru zilele apocaliptice care vor urma, aparent azi se încadrează în această categorie dat fiind că nu aș scoate piciorul din casă nici dacă flăcările iadului s-ar dezlănțui), la o cutie de emergency tofu și la ce a mai rămas din borcanul de pastă de roșii uscate prădat acum câteva zile. Rezultatul neașteptat de bun (cu toate că suspectam că în orice ai pune pastă de roșii uscate devine ca prin miracol foarte delicios), plin de proteine și grăsimi sănătoase.
Ingrediente pentru 2 porții mici sau una mare:
1 avocado bine copt
1 cutie de tofu (cam 250g). Dacă e foarte sărat se mai lasă în apă 1h.
2 linguri de pastă de roșii uscate
4 căței de usturoi dați prin presă
1 ceapă roșie mică tocată mărunt
zema de la 1/2 lămâie
sare dacă mai este nevoie
Se mixează bine toate ingredientele și prânzul este gata. Eu l-am folosit din abundență pe pâine de secară prăjită.
Back to work. Quick barbell snatch tutorial, folosit coada de la mop. Mulțumesc lui Dumnezeu că nu am răsturnat nimic prin casă, cu toate că viața televizorului și a plantelor era grav pusă în pericol. Back to work.
Pregătit repede un pre-workout smoothie cu 2 linguri de lapte de cocos gras (eu am folosit cu 70% cocos, dacă e mai slab, se poate pune și dublu), 2 banane mici foarte coapte, 1/2 cană de apă și 2 bucățele de ciocolată neagră (99% cacao, da, există acest animal exotic! Se găsește la Carrefour).
După un workout prea scurt, prea ușor și total nesatisfăcător (în afară de acele oribile tracțiuni pe care sunt incapabilă să le execut și care mi-au nenorocit palmele rahitice), I called it a day. No endorphin kick, no post-workout smoothie, no joy, no happiness.
Ah, the horrible cold. Eu care credeam că nu voi răci niciodată datorită stilului de viață cât de cât sănătos (cu toate că lately I haven't been eating my raw veggies, ce să îi faci, e iarnă - ce scuză patetică! Shame on me!). Iată o scăpare peste care s-a adăugat lipsa razelor solare donatoare de vitamina D plus colegii răciți din jur = rețeta perfectă pentru dureri de gât, neputința de a respira, dureri musculare și de oase, lipsă de energie. Iar deșteapta de mine nu îmi ascult nici propriul sfat de a sta frumos la căldurică și de a nu îmi stresa sistemul imunitar istovit mergând la sală. Asta se întâmplă când addiction beats rational thinking.
Dar, partea bună este că aseară am avut destulă energie să încerc din nou să fac hummus, de data aceasta puțin diferit, rezultatul fiind mult mai bun! Aplauze! Mulțumesc! Apoi m-am dus la culcare - printre chinurile groaznice și durerile oarbe din gâtul meu distrus, am reușit să dorm câteva ore (adică de la 2 la 6). După care mi-am luat bagajele, m-am dus la sală, am murit din lipsă de aer (at least I tried), m-am dus la lucru (I am trying again să las impresia de productivitate), moartea continuă.
Lunch time, iată și hummus-ul meu nou nouț.
I am no fun today. Dacă ar fi o pastilă pentru așa ceva aș lua-o cu dragă inimă, măcar mi-aș scuti cititorii de starea mea mizerabilă. În timp ce mănânc cu Adriana mă gândesc cu groază la antrenamentul de mâine dimineață (vina de a-l sări e mai mare decât durerea de a-l înfăptui), încerc să ajustez exercițiile pe baza cotului accidentat al Adrianei și a neputinței mele de a respira cum trebuie (I have no clue ce am putea face să ne fie bine la amândouă având în vedere că e upper body-ish day, în afară de dormit pe niște salteluțe moi acoperite cu păturicile pufoase și colorate). Eating, thinking, breathing. Mă întreb dacă aș lucra în domeniul fitness-ului mintea mea ar zbura toată ziua la programare? Oare mi-aș petrece ore întregi citind articole despre noi tehnologii, concepând programe și aplicații noi, experimente și provocări de tot felul? Eating, thinking, breathing.
Ingrediente pentru 2 porții ridicol de mari sau 4 normale:
1 1/2 cană de năut uscat
4 linguri pline de tahini
5 linguri pline de pastă de roșii uscate
2 căciulii de usturoi
sare după gust
Am fiert năutul cu o zi înainte, l-am lăsat în apa lui până ce l-am folosit. Apoi l-am stors de apă, am blenduit toate ingredientele (se mai lasă câteva linguri de apă totuși, pentru a putea mixa cum trebuie).
Foarte important!Hummusul trebuie consumat la temperatura camerei! Am făcut greșeala să îl țin la frigider, rezultatul a fost că textura cremoasă i s-a stricat, aromele s-au estompat, nici măcar usturoiul nu se mai simțea. Eventual ar trebui scos cu 1-2h din frigider înainte de a-l mânca. Nu faceți aceeași greșeală ca mine.
Marți: Deoarece la unul din localurile cu mâncare libaneză des frecventate de mine din oraș (Falafel King de la mall) cineva a depistat un gândac mișunând voios prin orez (cine știe ce alți munți de falafel a escaladat și oceane de tabuleh a înotat) mi-a venit ideea să îmi fac propriul hummus acasă. Pofta era de nestăvilit (cel puțin o dată pe săptămână ma apucă dorul și tânguiala după această pastă cremoasă și delicioasă) până în momentul fatal al aflării acestei vești catastrofale. Dar, cu această ocazie, voi prepara pentru prânz un hummus clasic libanez, fără rabat la tahini, ulei de măsline sau usturoi (usturoi!).
Zis și făcut: în pauza de masă am dat o fugă la Miracolul Plantelor din Unirii după o pungă mare de năut, ajunsă la servici l-am pus repede în apă rece - pentru că nu vrea nimeni să păzească oala care fierbe ore și ore și ore, până dimineața (că doar dimineța facem yoga, nu preparam hummus). Priviri curioase se îndreptau spre castronul meu cu boabe de năut care ședea cuminte pe birou lângă laptop, probabil era prima oară când cineva își înmoaie năutul la servici :D
Seara fiert năutul, două ore, până ce a devenit foarte moale. Scos pe balcon la răcit, în apa în care a fiert. Mers la culcare.
Miercuri seara: continuat procesul anevoios al preparării hummusului de casă. Cum îmi era prea lene să îmi despachetez robotul de bucătărie cumpărat acum 5 ani și nefolosit (tocmai din cauza asta, adică de lene), am luat blenderașul meu micuț de 200W care dupa 5 minute de chinuri și sudoare, și-a dat ultima răsuflare. Nu pot pretinde, din păcate, că nu a suferit și că trecerea în neființă a fost pașnică. Săracul s-a străduit și a luptat până în ultima clipă, până când, sub mâinile mele diabolice, motorul i s-a prăjit.
După ce am trecut peste acestă tragedie (poate că acum e momentul să nu îmi mai fie lene să despachetez blenderul nefolosit din ambalaj - probabil va avea aceeași soartă ca și frățiorul său mai mic), am continuat să zdrobesc cum am putut restul de năut: cu furculița, cu presa de usturoi (nu încercați niciodată această metodă stupidă!), cu ustensila de făcut pireu, cu mâinile, cu picioarele. În 15 minute, după o căciulie de usturoi, jumătate de borcan de tahini, jumătate de lămâie, sare după gust, muuult ulei de măsline, hummus-ul meu iubit era gata și a fost pus cu mare grijă și dragoste în frigider.
Joi pe la 2, după 2 ședințe minunate, ne-am înfruptat în sfârșit din marele castron (de vreo 2kg) de hummus, din 3 farfurii pline cu legume și o pâine bavareză (care nu prea avut succes, aparent ne simțeam prea vinovate să ne îndopăm și cu carbs după ce dimineața ne-am dat duhul la ora de cycling). 30 de minute mai tarziu, din cele 2kg de hummus au mai rămas câteva linguri într-un castron prădat cu mare poftă și înfrigurare.
Pentru cine este destul de interesat și a avut răbdare să citească aberațiile mele până în acest punct, iată și rețeta:
Ingrediente pentru un castron gigantic de hummus:
1 1/2 cană de năut uscat
4 linguri de tahini
4 linguri de ulei de măsline
1 căciulie de usturoi
zeama de la 1/2 lămâie
sare după gust
1 legătură de pătrunjel, boia pentru decorat
Năutul se lasă în apă peste noapte, apoi se fierbe cam 2h, până ce devine foarte moale. Odată răcit (se lasă la răcit în apă, se poate continua și a doua zi dacă se depozitează în frigider) se pun toate ingredientele în blender (destul de puternic!) alături de câteva linguri din apa în care a fiert năutul.
Nu putea să fie ziua mai frumoasă, soare blând, iarbă crudă ca de primăvară, recoltă bogată în grădină, cățel fericit care azi a învățat să latre pentru prima oară. Probabil sigurul lucru enervant de azi a fost descoperirea unor zgârieturi de pisică pe caroseria mașinii - pisicile astea de la bloc așa îți mulțumesc că le îngrijești și le hrănești zi de zi (să nu mai povestim de masca mașinii roasă de un câine acum câteva săptămâni...)
Dar să revenim la această zi perfectă care încă nu s-a terminat, atât de perfectă încât mă invită călduros la un antrenament ucigător de la JM pe terasa scăldată în soare (offf, de ce??? poate dacă ploua și era frig nu mă simțeam atât de vinovată că lenea pune stăpânire deplină pe toate simțurile mele de șopârlă amorțiță în soare - dar totuși nu am fost chiar atât de leneșă azi: am reușit să gătesc niște melcișori sărați în reprizele de cules struguri din grădină, pentru vin, evident).
Între timp Marușca doarme epuizată de atrenorul ei, Vlad, care este la fel de extenuat ca dânsa, hibernând în neștire în casa răcoroasă sub straturi straturi de plapume.
Dar restul lumii a fost harnică la culesul de struguri.
Descoperirea zilei au fost niște căpșuni de toamnă.
Pentru melcișori, ingredientele au fost din producție proprie, mai puțin măslinele și lactatele (da, din nou o rețetă non-vegană, adică lacto-vegetariană, I am not perfect!).
Ingrediente pentru 2 tăvi de melcișori:
2 căni pline vârf de făină
1 plic de praf de copt
1/2 linguriță de sare
100g de unt
375ml de iaurt
100g de măsline (aprox, nu le-am cântărit, nu cântăresc niciodată nimic, horror of horrors!)
200g de mozarella (aprox) rasă
o legătură sănătoasă de busuioc
un praz (din grădincă, evident :o) )
1/2 cană de sos de roșii (din producție proprie)
Aluatul nu poate fi mai simplu de făcut: se amestecă toate ingredientele, adică făina, sarea, praful de copt, untul și iaurtul. Se împarte în jumătate, fiecare jumătate se întinde în formă dreptunghiulară, apoi se unge cu sosul de roșii și se presară restul ingredientelor. Se rulează încet, apoi se taie felii cam de 2cm.
Rezultă 2 tăvi care se țin la cuptor cam 20 de minute, la foc mediu. S-ar putea ca a doua tavă să fie gata mai repede.
Iar cum am lungit-o destul, mă voi alunga singură pe terasă pentru ultimele raze de soare alături de Jillian!
Ciudată combinație, într-adevăr, dar nici una nici alta nu a fost ideea mea (shame on me că tot weekend-ul numai la yoga, căutat exerciții noi, furat struguri și răsfoit reviste vechi de 60 de ani mi-a stat gândul!). Ideea pentru vinete a venit de la mama mea, după niște discuții cu o vecină iar pâinea chinezească a fost noua găselniță a lui Vlad, care după câteva zeci de minute de urmărit filmulețe de gătit, a dat peste acest fel ciudat de a face pâinea/chiflele (ciudat pentru noi, absolut normal pentru chinezi!).
Tot eu am ajuns să execut rețetele, spre marea mea bucurie (trebuie să sufăr tot restul săptămânii pentru greșelile acestor zile de dezmăț, tot cu yoga și seria de antrenamente alese hardcore de la Fitnessblender, nu am reușit să mă opresc din ronțăit ba una, ba alta, ba struguri, ba migdale, ba nuci, ba mere. Nu știu cine avea ideea că veganii/vegetarienii ar fi supli și trași prin ac!).
Să începem cu vinetele, rețeta este una lacto-vegetariană (da, mănânc lactate în weekend, când sunt la părinții mei care nu prea știu cu ce să mă hrănească în afară de telemea și caș...), iar noi am preparat-o și ieri și azi, așa mare succes a avut! Dar cum să nu iasă bună dacă adună la un loc ingrediente ce sunt făcute unele pentru altele: vinete, usturoi, busuioc, roșii. Perfecțiuea întruchipată!
Ingrediente pentru nu știu câte porții:
câteva vinete (3-4)
1kg de telemea de vaci
1 căpățână de usturoi
1 legătură mare de busuoic
1 legătură de pătrunjel
4 roșii
ulei de măsline
Se taie vinetele în felii de grosimea de 1cm, aprox (ideea e să fie mai groase). Se sărează și se lasă o jumătate de oră, apoi se spală de sare.
Între timp se prepară telemeaua zdrobită cu usturoi, pătrunjel, busuioc.
Feliile de vinete se așează în tava tapetată cu hârtie de copt, iar peste ele se pune amestecul de telemea, apoi felii de roșii iar la final se presară ulei de măsline.
Tava se pune la cuptor pentru 30-40 de minute sau până când vinetele s-au rumenit bine. Nu uitați că vinetele necoapte bine nu sunt delicioase, așa cum trebuie ele să fie!
Rezultatul este un prânz delicios pe care până și carnovorii din familie îl vor aprecia!
Partea 2, chiflele chinezești.
Ingrediente pentru vreo 15 chifle:
300g de făină albă
150g de apă
2 linguri de zahăr
2 1/2 lingurițe de drojdie instant
un praf de sare
Se lasă drojdia în apa călduță cu zahăr.
După câteva minute se face aluatul:
Care se lasă la crescut într-un loc călduț, ferit de curenți de aer, pentru o oră. Trebuie să se dubleze.
Se frământă puțin pentru a scoate aerul din el apoi se întinde, se rulează și se taie felii cam de 1.5cm.
Se mai lasă la crescut 10 minute, timp în care pregătim aparatul de gătit la aburi, sau orice altă metodă de gătit la aburi am folosi. Când este fierbinte, se pun chiflele așezate pe hârtiuțe de copt sau hârtiuțe pentru brioșe, pentru a nu se lipi între ele. Ele se gătesc 25 de minute iar după ce am stins aparatul, se mai lasă 5 minute acoperite.
A trecut ceva vreme de când nu am mai mâncat salata aceasta simplă simplă, cu toate că în copilărie mama mea o prepara destul de des (probabil pentru că e atât de ușoară și rapidă), în ultimii ani se pare că toată lumea a uitat de ea, până azi. Fiind așa o zi ploioasă, urâtă, leneșă și somnoroasă, salata această banală părea ideală. Fără mai multe povești, iată rețeta:
Ingrediente pentru o porție mare:
1 conopidă medie
1 căpățână de usturoi (sau mai puțin dacă nu vă place chiar așa de usturoiat)
ulei de măsline
sare
1 legătură de mărar proaspăt
Fierbeți conopida în apă sărată, lăsați-o la răcit apoi puneți-o în roborul de bucătărie. După ce a fost mărunțită, se face un fel de maioneză din usturoiul dat prin presă și ulei de măsline. La final se asezonează cu sare și mărar proaspăt tocat.
După așa o masă gustoasă și usturoiată, nu lipsește altceva decât un pui de somn.
Cu toate că Mara, la fel ca noi toți, a fost cam leneșă azi, ieri a alergat, înotat, zbenguit prin apă, iar când a abosit s-a așezat frumos lângă dresorul și prietenul ei cel mai bun, Vlad, și a stat cuminte admirând apusul de soare (noi nu am fost mai prejos, am tras o plajă pe cinste în toată această vreme! :o) ).
